|
| |
|
|
De ani de zile muţunacii, o specie de paţinaci, au probleme cu dacii, o specie de traci. Pe de altă parte, dacii, cei mai drepţi şi viteji dintre traci, au probleme cu istoriografia... oficială, care-i nedreptăţeşte nerecunoscându-le paternitatea celei mai vechi scrieri din lume, a naţiunii-matcă, a celei patcă şi a colonizării Americii. Inspiraţi de această curată simţire patriotic-reformatoare, muţunacii plătesc aici un tribut cel puţin inventivităţii adversarilor lor ideologici.
|
|
 |
În această minunată peliculă, din care transpiră entuziasmul înflăcărat al Tărtăriei şi al luptelor acesteia cu Sumerul, veţi putea afla în sfârşit adevărul. Un adevăr măreţ, care v-a fost ascuns timp de milenii şi bilenii, cu implicarea agenturilor străine şi prin muşamalizările statului român, reprezentat de agentul Ursu. Adică Ursu Românescu. De fapt, Indiana Jones, despre care toată lumea ştie că a existat şi a fost cel mai mare arheolog din lume, ştia cu mult înainte de descoperirea tăbliţelor că e menit să le găsească. Şi le-a şi găsit.
|
|
Dar pentru a afla toate acestea, vă poftim să vizionaţi filmul pe YouTube!
|
|
L-am urcat acolo pentru că ocupa prea mult spaţiu şi oricum nu suntem nici noi atât de dotaţi... tehnic., numai că s-a pixelizat. Ne cerem scuze. Pe viitor ne vom face propriul canal de televiziune. Pelicula a fost realizată pe parcursul a doi ani de muncă asiduă, din 31 decembrie 2007 până în 1 ianuarie 2008, cu fonduri BBP. Cameramanul a folosit un minunat aparat Canon IXUS 70, care permite multiflexarea imaginii şi panoramarea digitală a perspective monoramice. Cu ajutorul acestei tehnici, muţunacii cameramani au creat un film de excepţie, folosind tehnici novatoare. Mai multe aflaţi din film, ce rost ar avea să tot repetăm prostiii? |
|
 |
Dat fiind că muţunac-paţinacii nu sunt o cooperativă urbană de producţie, nici o casă de film şi nici un cinematograf ambulant, nu vă putem vinde produsul. Copia de pe YouTube nu este de cea mai bună calitate. Şi pe urmă, am mai făcut şi un making of, cu interviuri ale unor personaje importante şi cu scene care nu apar în film. L-am împărţit prietenilor, apropiaţilor şi colaboratorilor. Dar cum nici noi nu avem bani, nu îl putem da la multă lume.
|
|
Dacă doriţi un asemenea CD, contactaţi-ne şi vedem noi cum găsim o soluţie...
|
|
NOTA: BBP = Bani din Buzunarul Propriu
|
|
| |
|
|
|